Produsul a fost adăugat în coș.

Shakshuka – ouă poșate cu roșii proaspete și pătrunjel

Luisa Florea (Nutriționist Dietetician)

Shakshuka – ouă poșate cu roșii proaspete și pătrunjel

Shakshuka este micul meu dejun preferat de weekend și cum roșiile proaspete și zemoase sunt acum în plin sezon, le folosesc la această rețetă. Roșiile gătite în combinație cu uleiul de măsline au un potențial antiinflamator și antioxidant care scade șansele de a dezvolta boli cardiovasculare deoarece scad fracțiunea nesănătoasă a colesterolului (LDL-colesterol). 1 roșie pe zi îți aduce aceste beneficii și îți asigură 33% din doza zilnică recomandată de vitamina C.

Ingrediente pentru 2 porții

4 ouă
2 cepe
4 roșii
2 lingurițe boia afumată
1 linguriță miere
1 lingură ulei măsline extra virgin
2 legături pătrunjel
Sare de mare

Scoate ouăle din frigider și lasă-le puțin la temperatura camerei.

Spală roșiile sub jet de apă rece și tapetează-le cu un prosop de hârtie.

Taie ceapa rondele și pregătește o tigaie încăpătoare cu capac.

Evită vasele de aluminiu atunci gătești roșii deoarece acizii din roșii pot interacționa cu metalul din vase. Ca rezultat, aluminiul poate migra în alimente și nu doar conferă un gust neplăcut, dar crește în mod inutil riscul pentru sănătate, fiind un metal toxic.

Lasă ceapa la rumenit la foc mediu, iar apoi adaugă boia afumată, sare și miere.

Spală roșiile, taie-le mărunt și adaugă-le în tigaie.

Pune capacul și lasă-le timp de 10 de minute până când scade zeama.

Apoi sparge ouăle cu grijă deasupra amestecului și mai lasă-le 10 minute.

Între timp spală pătrunjelul și mărunțește-l.

Adaugă-l după ce ai luat tigaia de pe foc.

Poți să servești shakshuka cu niște bucățele de feta sau pâine prăjită.

Poftă bună !

 

Sfatul nutriționistului: după ce ai primit cutia cu legume de la Colina Farms, depozitează roșiile la temperatura camerei dacă nu sunt suficient de coapte, departe de lumină, și pentru a grabi procesul, într-o pungă de hârtie, cu o banană sau un măr. Pe de altă parte, dacă ți se par prea coapte și nu plănuiești să le mănânci în aceeași zi, pune-le la frigider pe ușă într-un compartiment acoperit, deoarece acest loc este de obicei mai cald decât restul frigiderului. În acest fel, se vor păstra proaspete timp de una sau două zile. Dacă vrei să își recapete aroma și suculența, scoate-le din frigider înainte cu 30 minute înainte de a le consuma. Roșiile tăiate și sucul de roșii se păstrează la congelator pentru utilizarea ulterioară.

Valori nutriționale – 383 kcal / porție – 18gproteine, 19g lipide, 35g glucide

Comandă cutia cu legume Colina Farms și include-le în meniul tău zilnic. Asigură-te că ½ din farfuria ta este reprezentată de legume pentru un stil de viață sănătos.

Bibliografie

http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=44

Pentru un stil de viață sănătos alege un abonament de legume organice! Număr limitat de abonamente!