Produsul a fost adăugat în coș.

De ce legumele organice NU sunt „populare”?

Luisa Florea (Nutriționist Dietetician)

Cine cumpără organic?

Cu toate că legumele organice câștigă popularitate, persoanele care cumpără organic sunt puține comparativ cu restul, care cumpără alimente convenționale. Femeile însărcinate, părinții de copii mici și persoanele vegetariene se numără printre cei preocupați de alimentația sănătoasă, fiind principalii cumpărători de legume organice.

Cine cultivă organic?

Producția de alimente organice reprezintă o fracțiune mică a vânzărilor din agricultură la nivel global, dar s-a putut observa o creștere în ultimii 20 de ani. Conform studiilor, doar 1% din totalul terenurilor arabile de pe glob este cultivat organic. Însă, se așteaptă o creștere până la 9% pe an în viitorul apropiat.

De ce legume organice sunt mai scumpe?

Cea mai mare problemă cu care se confruntă agricultura organică în prezent este costul adăugat datorat practicilor susteinabile. Costul alimentelor organice este mai crescut decât al celor convenționale, reflectând costul real de producție, care implică practici sănătoase, fără utilizarea pesticidelor toxice sau a fertilizatorilor chimici.

Personalul de la o fermă organică este mai numeros, pentru a se asigura că legumele cresc în condiții cât mai sănătoase și recoltarea se face manual. Aceste lucruri pot contribui la un cost mai ridicat decât al agriculturii convenționale care folosește substanțe chimice și este deseori mecanizată, iar personalul este în număr mai redus.

De asemenea, cantitățile de legume organice recoltate pe mp sunt mult mai mici comparativ cu cele produse convențional, în regim industrial, fapt care contribuie la un cost pe kg mai ridicat. De exemplu, roșiile produse în sol organic nu depășesc 5 kg/mp/ciclu în timp ce într-un sol hidroponic pot depăși 50kg/mp/ciclu. Însă, chiar dacă din punct de vedere economic, o producție industrială este mult mai atractivă, gustul și calitatea au de suferit și impactul negativ asupra sănătății nu poate fi compensat de profit.

Plătești cu sănătatea ta?

Cu toate acestea, dacă luăm în considerare costurile indirecte ale producției agriculturii convenționale, precum impactul negativ asupra sănătății consumatorului și poluarea aerului cu substanțe chimice, alimentele convenționale ar costa la fel sau chiar mai mult decât cele organice.

Sunt legumele organice mai sănătoase?

Alte probleme care îi împiedică pe oameni să cumpere organic o reprezintă percepția legată de cât de sănătoase sunt comparativ cu cele convenționale. Legumele organice nu doar că au un reziduu de pesticide mult mai mic decât cele conveționale și nu pun în pericol sănătatea consumatorului, ci au și un conținut mai mare de vitamine și minerale și un termen de valabilitate mai mare deoarece sunt culese și livrate în aceeași zi.

Sunt legumele organice mai gustoase?

Răspunsul este afirmativ deoarece producția nu mai este una intensivă și industrială, stimulată chimic, astfel încât să se producă cantități de peste 100kg/roșii/mp/an. Legumele organice sunt mult mai gustoase datorită faptului că sunt lăsate să ajungă la maturitate moment in care isi extrag in mod natural zaharurile din sol. Cele convenționale, în special cele produse în substrat de vată minerală dar și în sol sunt recoltate mult mai devreme și livrate la sute sau mii de kilometrii distanță la consumatori, fapt pentru care au de multe ori un gust de „plastic”.

Provocarea agriculturii organice

O altă provocare cu care se confruntă producătorii de legume organice este disponibilitatea de semințelor și îngrășămintelor naturale pe piață. În prezent, majoritatea semințelor disponibile la vânzare au suferit modificări genetice, iar îngrășămintele naturale sunt mai greu de obținut.

În plus, solurile au ajuns atât de contaminate cu substanțe chimice, încât în unele țări din Europa conversia la agricultura organică durează și 25 de ani. În România, din mai multe motive, durează doar 2 ani.

 

Luisa Florea recomandă cu toată încrederea – Cumpără legumele organice Colina Farms – legume culese cu grijă – pentru porția ta zilnică de sănătate!

 

Bibliografie

www.scientificamerican.com/article/organic-still-a-small-slice-of-the-pie/

www.drlwilson.com/articles/ORGANIC_AGRICULTURE.htm

www.healthambition.com/benefits-of-organic-food

Pentru un stil de viață sănătos alege un abonament de legume organice! Număr limitat de abonamente!